4 ani de când m-am mutat în Spania

Se împlinesc azi 4 ani de când am aterizat în Spania. Cu 3 trollere și 3 ghiozdane, aterizam împreună cu soțul și fiica noastră pe Aeroportul din Barcelona în ceea ce noi am numit atunci un experiment. Și chiar așa a fost.
Am plecat complet fără așteptări. Aveam nevoie de o schimbare, după doi ani de pandemie. Era 9 ianuarie 2022, puțin după miezul nopții. Maria avea 3 ani, stătea pe umerii lui Andrei și ne întreba când ajungem la cazare, pentru că îi era somn.
Ce am învățat în cei 4 ani de când am venit în Spania? Destul de multe, aș zice. Dar hai că le notez aici un pic mai organizat decât îmi trec ideile mie acum prin cap.
- Ne putem adapta oriunde, dacă vrem și încercăm. Noi în acești 4 ani am stat în Spania, iar câteva luni am petrecut și în România, Franța, Maroc, Țările Baltice (în special Letonia).
- Fiecare loc are plusurile și minusurile lui. Nu există loc perfect (nici măcar atunci când locuiești la malul mării, e cald și soare mai tot timpul). Avantajele și dezavantajele și le calculează fiecare, doar așa putem lua o decizie care să fie bună pentru noi.
- Pot să fiu extrem de eficientă în proiecte și cu munca mea când îmi propun asta. Și, de 4 ani, îmi tot propun. De cele mai multe ori și reușesc.
- Oportunitățile profesionale din țară și din afară continuă să apară, chiar și atunci când ești un pic mai departe. Nu dispari dacă ești un pic mai departe.
- Dintr-o stare de relaxare și deconectată de factori stresanți e mai ușor să ajut clienți, să gândesc strategii și să implementez planuri. Gândesc mai limpede și mai clar.
- Ador orașele mici. Născută și crescută în Cluj, n-aș fi zis asta, dar efectiv iubesc faptul că nu am nevoie de mașină, autobuz, metrou, tren în fiecare zi. Liniștea, marea, plimbările mă încarcă. Măcar o vreme, e minunat așa.
- Când te expui constant la o limbă străină, o înveți extrem de ușor și natural. Am testat asta cu spaniola și cu engleza – funcționează! Vorbește zilnic, ascultă și citește în cât mai multe limbi pe care le cunoști, altfel informația și regulile se uită.
- Prietenii apar natural, nu ești singur indiferent cât de nou-venit te-ai simți într-un loc.
- Ce simt și ce vreau e mai important decât ce cred alții că simt și vreau.
- Stilul relaxat și siestita tipică Spaniei aș vrea să le includ și mai des în obiceiurile mele zilnice. Iar spaniolii chiar mă învață, zi de zi, cum se poate trăi și cu relaxare, bucurie și mai puțină presiune.
- Sunt liberă. Mi-a luat mult timp să înțeleg că sunt, cu adevărat, liberă. Mult timp am făcut ce credeam că se așteaptă de la mine să fac, să zic, să fiu.
În urmă cu 4 ani ajungeam în Spania. N-am crezut că vom sta atât de mult. Făcusem atunci o rezervare pe două luni, prin AirBNB, în Vinaros, pe care am completat-o cu încă 3 luni, în Oropesa del Mar. Apoi alte 3 luni în Otos. După aproape un an aici, am decis să închiriem un apartament pentru o perioadă de 10 luni în Carboneras și iată-ne ajunși aici, la borna 4 ani.

Cât mai stăm? Mai revenim în România? Vom locui și în alte țări pe perioade lungi, de peste 2-3 luni?
Momentan e bine aici. Maria e la școală, s-a integrat perfect cu limba, obiceiurile, îi place, nu i-aș schimba rutina și tot contextul. Deci mai stăm. Vedem noi cât. E în continuare un experiment, dar aș zice că e unul reușit – cel puțin momentan.
La mulți ani! Cu libertate, bucurii, sănătate și oameni minunați alături, oriunde am trăi!



