Mi-am făcut canal de YouTube

Sâmbătă am postat primul meu video pe YouTube. Am publicat multe până acum, dar niciodată pe canalul meu. Care nici nu are un nume sau user de Doamne-ajută încă. Dar o să ajung și acolo.
Am primit de la colegul meu Alex video-ul editat (apropo, e talentat tare tipul, nu degeabă lucrez cu el!) vineri aproape de miezul nopții. Și-am zis că mai bine stau să-l văd și odihnită înainte să-l postez. Așadar, dimineața la trezire fix asta am făcut.
Canalul e aici, în caz că vreți să-l urmăriți.
Ce voi publica pe acest canal
Voi împărtăși experiențe din călătoria noastră nomadă, în care lucrăm, descoperim locuri și ne adaptăm la noi țări și culturi. ![]()
Exact nu știu ce mi-a venit, dar știu că în ultima vreme tot mai mulți oameni mi-au spus, exact cu aceste cuvinte (în general în engleză): “Corina, tu efectiv trăiești visul meu! Aș vrea să aflu mai multe, am o mulțime de întrebări despre experiența voastră!”
Unii erau din România, alții din Spania, dar au apărut în ultima vreme și din Italia, Africa de Sud, Vietnam, Cehia sau Argentina. Așa că am făcut un prim video pe care să-l poată înțelege toți.
Am zis că video că dacă se adună câteva sute de abonați în canalul meu (ce ciudat sună asta!) de YouTube, voi continua să mai postez despre experiența noastră. Dacă nu, stau mai mult la soare. Deja s-au abonat peste 200, în primele 2 zile, deci șanse ar fi să mai postez.

Să vedem ce iese! Sunt tare curioasă.
Aici poți urmări canalul (subscribe) ca să văd că e de interes tema și să mai fac alte video-uri.
See you soon!




