Impresii din Africa. Cum au fost primele 4 zile în Maroc

Joi dimineață, la prima oră (6:30, mai exact), ne-am trezit și ne-am pregătit ultimele bagaje – cele de care încă mai aveam nevoie la trezire. Deja la ora 9:00 eram în mașină, în Carboneras (sudul Spaniei) cu gândul că vom ajunge în Tarifa la ora 14:00, ca să prindem feribotul spre Tanger care pornea la 15:00. Biletele erau deja cumpărate online de vreo 2 luni, deci trebuia doar să ajungem.

Drumul a fost degajat în cea mai mare parte a timpului, iar noi am ajuns la 13:50 în portul din Tarifa, pregătiți pentru îmbarcare. Cu biletele în mână și pașapoartele la purtător, ne-am pregătit să urcăm în feribot. Am prezentat actele mașinii și documentele noastre, după care am fost conduși spre feribot, care deja era pregătit.

După ce am parcat mașina, am urcat spre locul pasagerilor, unde am avut de așteptat la o coadă uriașă pentru completarea unor documente pentru străini. De unde vii, unde mergi, unde stai, ce număr are pașaportul tău și tot felul de informații de acest gen.

Apoi am pornit. Drumul a durat o oră și din păcate atât eu, cât și Maria am simțit din plin răul de mare. E prima dată când îl simt, poate și pentru că am mâncat fix după ce am urcat – nu am avut timp înainte. În fine, a fost destul de soft, nu putem concura cu una dintre doamne care a vărsat săraca tot drumul.

Din când în când se anunța că suntem chemați, cei cu mașini străine, să ne înregistrăm și mașina, la un oficiu special. Numai că acolo fie nu era nimeni, fie polițistul dormea (la ora 15!). O fi fost obosit, ce să faci.

Așa că am coborât fără să avem acest document completat, dar n-am scăpat de el pentru că ni l-au dat alți polițiști (treji) la coborâre, unde ne-au verificat mașina, bagajele, au venit și câini polițiști să-și bage boticul peste tot. De vreo 3-4 ori a fost întrebat Andrei dacă nu are arme, droguri, iar într-un final l-au și crezut.

După ce am ieșit din portul Tanger, ne-am dus direct la hotel. Eram deja destul de obosiți, numai de drum nu ne-ar mai fi ars nouă atunci, noroc că aveam rezervare în apropiere. Hotelul Fredj unde am fost cazați e foarte mișto. Se vorbește engleză și franceză, e confortabil și aproape de port. În prima zi am mai mers la piscină, apoi am mers să vizităm orașul vechi.

A doua zi am mai dat o tură prin Tanger, de data asta cu autobuz turistic, iar apoi am urcat din nou în mașină spre a doua cazare din Maroc – Rabat, capitala țării. Aici avem o cazare pentru două săptămâni, cu priveliște spre ocean și cam la 15 minute pe jos de centru, așa că am profitat de orele fierbinți de după-amiază ca să despachetăm bagajele, să lucrăm un pic și abia apoi am ieșit să vedem împrejurimile. Am luat un lapte și niște brânză pentru mic dejun de la un magazin din apropiere și am luat cina ca să ne refacem puterile.

Sâmbăta și duminica am mers să vedem oceanul de aproape, ne-am bălăcit, am făcut cumpărături, am mers în piața lor tradițională (o minunăție!) și am vizitat Turnul Hassan și Mausoleul, plus un parc în care Maria s-a zbenguit un pic.

Încercăm să gustăm cât mai mult din experiența asta. E altă cultură față de ce suntem obișnuiți (deși avem marocani și în Carboneras), sunt obiceiuri noi pe care le descoperim cu multă curiozitate și deschidere.

A început bine aventura africană. Ne place mult.