Aventura continuă. Ultimele zile în Otos, primul sat în care am locuit

Se apropie o nouă etapă.

Peste o săptămână ne vom lua rămas-bun de la casa din Otos (Spania), de la vecinii cu care ne-am împrietenit și pe care deja îi cunoaștem destul de bine și vom continua aventura.

Otos marchează mai multe premiere:

• este primul sat în care am locuit vreodată. Mi-a plăcut mult.
• aici am stat prima dată la casă. Și nu orice casă, ci una tipică pentru zona asta a Spaniei. La început mi-a fost mai greu să mă obișnuiesc cu urcat-coborât scări de o mie de ori pe zi, dar acum o fac și cu ochii închiși.
• am luat contact cu fiesta spaniolă în adevăratul sens la cuvântului. Muuulte petreceri în stradă, cu seri în care vecinii iau cina în fața casei, împreună.
• e locul unde Maria a mers prima dată la școala de vară și aici s-a dat prima dată pe bicicletă cu pedale. Și-a făcut prieteni (ca peste tot) și a început să învețe puțină valenciană.
• e primul loc unde primim legume și fructe la ușă fără să le comandăm. Una dintre vecine e de-a dreptul îndrăgostită de noi și tare ne-a mai răsfățat cu fructe și legume cultivate de ea. Ne tot spune că nu are de vânzare, doar de oferit, din când în când. Cu ocazia asta am descoperit că roșiile “românești” se cultivă și aici, dar, e drept, nu ai nicio șansă să le găsești în supermarket (doar la dealeri). 😊
• am simțit că sunt parte dintr-o comunitate. Toată lumea se știe cu toată lumea așa că ne-a fost ușor să ne integrăm. Satul fiind mic, afli repede orice se întâmplă. Și ești parte din viața satului. Știm că duminica de la 11 e slujbă la biserica de peste drum de noi (și ne-am obișnuit să auzim clopotele la fiecare fix și jumătate de oră; da, chiar și noaptea), joi dimineața vine tipul cu pește proaspăt, vinerea e carne proaspătă la magazinul lui Mari.
• aici am participat la prima zi de naștere în Spania, dar și la o înmormânatare
• am văzut pe propria piele cum un sat mic, de doar 400 de locuitori, poate avea o viață culturală, artistică, socială bogată.

Vecinii știu deja de ceva timp că urmează să ne mutăm. Unii încă mai încearcă să ne convingă să mai rămânem, alții doar ne spun că putem oricând să revenim.

Se apropie o nouă despedida. Despărțirile nu-s ușoare, dar în astea 8 luni de când ne tot mutăm ne-am obișnuit și cu ele…sau nu?

Ne-a plăcut în cele 3 luni petrecute aici. A fost fain și asta mai ales datorită oamenilor. Ne-am simțit bine aici și toată lumea a făcut cât a putut să ne fie bine. Le sunt recunoscătoare.