Relocarea noastră. Când pe unii îi f**e prea tare “grija”
De fiecare dată când apare câte-un articol sau o emisiune despre relocarea noastră în Spania, mă îngrozesc de comentariile care apar pe ziarele care preiau subiectul.
Oameni care nu ne cunosc, care habar nu au despre luptele, eșecurile și micile noastre succese vin și-și dau cu părerea. Desigur, în 99,9% din cazuri anonim, că așa e frumos. Și tot în peste 99%, în cel mai grosolan mod cu putință.
La primul articol apărut despre noi, am ignorat comentariile, deși erau multe, iar majoritatea – peste limita nesimțirii. La al doilea, m-am șocat, la al treilea mi-am zis că așa ceva e de necrezut, iar acum încep să nu mai citesc rubrica de comentarii. :)))
Nu am furat, nu am dat nimănui în cap (nici în alte zone ale corpului), nici nu am încălcat drepturile sau libertățile altuia. Între noi fie vorba, și dacă le-aș fi făcut pe toate astea, tot nu era o soluție punerea la zid și aruncarea cu pietre. Pur și simplu am povestit experiența noastră, atunci când am fost întrebați (și suntem tot mai des întrebați, semn că tema e de interes pentru unii oameni).
Ce am primit în schimb: comentarii de genul ăsta (și unele chiar mai rele)
Am tot încercat să nu caut explicații și să nu-i etichetez pe cei care își dau cu părerea despre orice, oricând, deși nu îi întreabă nimeni. Ei doar își practică sportul preferat și când ajung la un articol unde apare povestea noastră, fac același lucru: își varsă veninul (pe principiul Dacă pot, de ce nu?).
Nu sunt psiholog sau terapeut ca să știu/să intuiesc ce e în sufletul, mintea sau în inima lor din moment ce aruncă așa cu noroiul în alții (care nu le-au făcut nici rău, nici bine). Pot însă să sper că nici în cele mai negre momente ale mele nu voi gândi (că de scris nici nu se pune problema!) ceva asemănător cu ceea ce scriu ei, indiferent despre cine sau despre ce ar fi vorba.
Nu pot să nu simt amărăciune când văd atâta ură (și aproape că o simt, prin ecran). Nu am cum să văd altceva în acele texte și comentarii.
Venin, răutate. Nu știu la adresa cui, pentru că am impresia că nu nouă ne sunt de fapt adresate acele cuvinte. Sau nu neapărat nouă. Sau nu doar nouă.
Sănătoși să fim, că-njurăturile vin de unde nici nu ne așteptăm!
Apropo, mâine dăm un interviu la Digi 24, iar în curând o să apară o emisiune la Via TV cu noi. :)) Deci o să apară noi și noi “bunătăți” în materie de comentarii.
Maria Mermezan
Draga mea,
Eu va imbratisez și va iubesc! Nici eu nu va cunosc foarte bine, dar am admirat mereu seriozitatea voastra profesională, unitatea ca familie, bunul simt.
Cei care se exprima așa, intr-adevăr vorbesc despre ei. Ca e frustrare și rana, lipsa de educație sau uneori chiar lipsa de bun simt, nici nu mai contează.
Eu deocamdată nu mi-am permis ce faceți voi, însă, mi-ar plăcea teribil să fac asta, măcar vreo 2 luni.
Însă și dacă nu o sa îmi iasă, tot o sa va admir și o sa ma bucur pentru voi.
Îmbrățișări de la Cluj
corina
Mulțumesc, Maria! Ne-am cunoscut în cel mai greu moment al vieții mele de până acum, îți mulțumesc pentru tot ajutorul și toată încurajarea primite și atunci, și acum. Te pupăm toți.
OTILIA
Purtați de grija umanului fiecăruia dintre voi și grija pentru ca alte hipostase se-ngrijesc altcumva decât ați faptui o va spulbera vântul .
Dascalu
Acum nu vreau sa mi-o iei in nume de rau, dar ce te f**e grija ca pe altii ii f**e grija de voi? Te plictisești , nu ai la ce sa te concentrezi? Si eu sunt plecat si ma doare undeva de ce zic altii. Mult succes va doresc
corina
Nu prea îmi dau timp și context să mă plictisesc :)) Totuși, nu am putut să nu mă simt tare ciudat văzând cum oameni care nu mă cunosc și nu înțeleg contextul comentează așa, doar ca să se afle în treabă. Nu mă mir, la fel se întâmplă și cu alte persoane, dar tot rămâne un gust amar. Probabil că trece cu timpul și devin mai imună. Deloc nu iau în nume de rău ce ai scris, știu că așa ar fi bine, nici să nu îmi pese (pentru mine).
Laura
Hey! Și noi ne-am mutat din Timișoara în Praga, cunosc perfect senzația și dezamăgirile voastre. Noi în pandemie am lucrat remote aproape 8 luni din Ro, noi fiind angajați în Cz, plătitori de taxe și asigurați aici, am mai dat o șansă totuși României. Ne-am lecuit când am realizat ca normalitatea si intimitatea ne lipsește. E adevărat ca fiind alături de familie e mai frumos și mai ușor, la fel și cu prietenii, dar deja se simt diferențele dintre modul de gândire, stagnarea în aceleași povesti, lipsa de autenticitate, efectul de turma și de a copia, limitarea optiunilor și dorința de epatare. Oricât de dragi sunt câțiva oameni, societatea e imbatranita în gândire, mindestul e greșit, conducătorii parca fac totul împotriva oamenilor și sunt cu doua mâini stângi, iar oamenii fac eforturi colosale pt o casa și niște haine de firma din dorința de a se integra în societate, lipsa educației financiare se vede clar, făcând rabat la sanatate, dezvoltare culturala, hobbiuri…totul se face pt ca individul sa fie acceptat, prețul nu se pune pe a fi natural, a te exprima liber, nu promovam autenticitatea, bunul simt și intimitatea..
Iar rautatile sunt a doua natura a romanilor, e mai ușor sa spui lucruri urate și sa te plângi…sa fim toți patroni, sa avem afaceri personale -majoritatea făcute pe genunchi cu profitul mare, sa recuperam investiția imediat…
corina
Încă sunteți la Praga? De cât timp? Minunat oraș.