Albert Espinosa, cu o abordare surprinzătoare: “Am fost fericit cât timp am avut cancer”

Tocmai am terminat de citit Lumea Galbenă, scrisă de Albert Espinosa. Mă bucur mult că am luat-o de pe raft, acum o săptămână, de la etajul I al Bibliotecii din Carboneras, că am adus-o acasă și că mi-am luat în fiecare zi câteva minute să o descopăr.

Espinosa vine cu o abordare foarte interesantă legată de viață, boală, moarte, prietenie.

Când avea 14 ani, a fost diagnosticat cu cancer. Și-a pierdut un picior (i-a fost amputat) și un plămân (i-a fost extirpat). Timp de 10 ani, a stat mai mult prin spitale decât la școală, în parcuri sau la petreceri. La 24 de ani, a fost declarat vindecat.

În cartea Mundo amarillo, vorbește despre învățăturile pe care le-a extras el în cei 10 ani în care a văzut la propriu moartea cu ochii. Are o abordare foarte deschisă despre tot ce i s-a întâmplat și mi se pare incredibil cum, după atâtea încercări, poate susține că, de fapt, cancerul, boala, internările l-au ajutat să fie fericit și declară că nu ar schimba nimic din viața lui.

Espinosa nu e mare fan dezvoltare personală (cel puțin nu în felul în care se face azi), dar toate experiențele lui expuse atât de clar și de sincer sunt extrem de legate de dezvoltare, educație, psihologie. M-au făcut să stau mult pe gânduri.

Las aici doar câteva pasaje traduse:

“Am avut cancer timp de 10 ani, de la 14 și până la 24 de ani. Asta nu înseamnă că mi-am petrecut 10 ani internat, ci mai degrabă am vizitat, timp de 10 ani, diverse spitale ca să mă vindec de cele 4 tipuri de cancer: două la picior, unul la plămân și altul la ficat. Pe acest drum mi-am lăsat un picior, un plămân și o bucată din ficat. Îmi amintesc perioada asta ca una dintre cele mai frumoase din viața mea. Poate fi șocant să vezi alăturarea aceasta: fericit și cancer. Dar așa a fost.

Cancerul mi-a luat lucruri materiale: un picior, un plămân și o bucată de ficat, dar mi-a dat ocazia să cunosc multe lucruri pe care altfel nu le-aș fi descoperit.

Ce-ți poate oferi cancerul? Cred că lista este interminabilă: afli cine ești, descoperi cum sunt oamenii care te înconjoară, îți cunoști limitele și, mai presus de toate, scapi de frica față de moarte. Probabil ultimul lucru din listă e cel mai valoros

Am fost fericit cât timp am avut cancer. A fost perioada una dintre cele mai frumoase perioade din viață”.

Cartea lui Espinosa nu e doar despre cum a petrecut el cei 10 ani (deși ar fi fost interesant și asta de citit), ci intercalează amintirile din acea perioadă cu zeci de idei, tehnici și exerciții care sunt valorase indiferent că ești sănătos sau bolnav, tânăr sau senior, liniștit sau tulburat.

Câteva idei pe care aș vrea să le țin minte cât mai mult timp de-acum:

• Ține un jurnal și scrie în el despre viață: ce te face fericit, unde și când ai fost împlinit, ce te-a bucurat, unde și când; el face paralela cu dosarul medical (și a avut unul care nu putea fi dus de medici, aveau nevoie de un super cărucior, ca să poată muta dosarul din loc). Așa cum la medic avem dosarul medical, și noi ar trebui să avem jurnalul de viață, în care să consemnăm clipele fericite, frumoase. Răsfoiește-l din când în când.
• Pierderea e ceva pozitiv, nicidecum negativ. Când a fost anunțat că va urma să-i fie amputat piciorul (el avea atunci 15 ani), un medic i-a recomandat să dea o petrecere în cinstea piciorului respectiv. Să invite oameni care au avut direct de-a face cu piciorul lui și să râdă, să se departă de el împăcat. E tare haios cum povestește despre petrecere și pe cine a invitat, dar dincolo de asta, el susține că pierderea nu are de ce să fie negativă.
• Când ceva te macină, lasă 30 de minute și abia apoi rezolvă/atacă problema. Când primea un nou plic cu rezultatele de la analize, de regulă, îl deschidea pe loc, precipitat și speriat. Lăsând 30 de minute și obișnuindu-se cu gândul că poate e rezultatul așteptat, poate nu, reușea să se liniștească, în tot acel tumult interior.
• Pune-ți 5 întrebări bune pe zi. Și notează-le. Vezi cine îți poate răspunde la ele.
• Râzi. Mult și des. Studiază-ți râsul și caută râsul care te definește cel mai bine. Fă un casting pentru râsul tău.
• Ceea ce ascunzi cel mai mult despre tine, e ceea ce transmite cele mai multe lucruri despre tine.
• Pune-ți dorințe. Chiar săptămânal, nu doar de ziua ta. El făcea asta înaintea fiecărei injecții, își unea buzele, sufla și primea tot ceea ce venea cu gândul că dorința i se va îndeplini.
• Nu-ți fie teamă de persoana în care te-ai transformat. Dar ține legătura și cu copilul care ai fost.
• Găsește lucruri care îți plac și privește-le.
• Ascultă-te cum vorbești când ești nervos. Înregistrează-te și ascultă. Caută care e punctul tău de răbufnire și care sunt pașii înainte să ajungi acolo.
• Dificil nu e să te accepți pe tine așa cum ești, ci să-i accepți pe ceilalți așa cum sunt.
• Folosește-te de puterea contrastelor.
• Hibernează 20 de minute.
• Toți avem oamenii noștri galbeni (amarillos), trebuie doar să-i descoperim.
• Moartea nu e rea. Vorbește despre ea; cum ți-ar plăcea să mori, unde, în ce zi și cu cine? E ceva normal să murim, toți o facem, la un moment dat.

Albert Espinosa s-a vindecat de cancer la 24 de ani, a devenit actor, regizor, scriitor și a conferențiat în toată lumea. Acum are 49 de ani, iar lumea lui galbenă e pur și simplu extraordinară.

Sunt recunoscătoare că am citit-o; cred că mai am până când voi putea internaliza tot ce am citit. O carte de descoperit! Încă nu văd să fie tradusă în română, am găsit-o de moment în spaniolă și în engleză.