Cum NU se organizează o conferință de presă

Am văzut, live pe Facebook și pe toate televiziunile, o conferință de presă atipică. Eu am rămas mască.

De când lucrez în comunicare și PR am organizat multe conferințe de presă, iar când eram jurnalist am participat la sute de conferințe pe absolut toate domeniile posibile: administrativ, politic, cultural, medical, antreprenorial etc.

O conferință de presă e o invitație la dialog. Altfel nu organizezi conferință, ci trimiți un comunicat de presă (în care scrii tu ce vrei, cum vrei, iar jurnaliștii dacă doresc îl preiau și îl publică, dacă au nelămuriri sau întrebări te sună ca să le clarifice, iar dacă subiectul nu e de interes pentru ei pur și simplu nu-l bagă în seamă).

Când organizezi o conferință de presă te aștepți să fie întrebări din partea jurnaliștilor. De asta vin până acolo: ca să filmeze, să înregistreze pentru radio/TV, să pună și alte întrebări – ca să scoată o știre sau chiar mai multe. Unii dintre jurnaliști vor dori să publice o știre diferită față de ceilalți colegi care și ei sunt acolo, ca să nu fie aceeași informație peste tot, așadar vor apuca subiectul din unghiuri diferite, vor căuta abordări noi. Cei mai buni jurnaliști așa fac.

O conferință de presă e organizată de câțiva reprezentanți – nu-i musai să-ți ții zeci de colegi lângă tine. E chiar lipsit de sens să faci asta. De obicei, la o conferință de presă se așază la prezidiu cei care vorbesc (2-3-4, hai poate chiar 5 persoane, dacă vin de la diferite instituții, au altă experiență și pot ajuta la secțiunea de întrebări și răspunsuri sau chiar la declarații. Eventual poate exista un moderator, dacă e nevoie). Ăsta e scopul lor acolo, nu vin pentru decor, ci vin ca să VORBEASCĂ direct cu presa.

Organizezi conferința când poți să-ți aloci timp. Nu poți după 20-30 minute în care ai vorbit să spui că ai și alte lucruri de făcut și să ieși în timp ce jurnaliștii pun întrebări, cer lămuriri. Pentru că e conferință de presă. Tu i-ai chemat. Măcar o oră le poți aloca.

Nu prea transmiți încredere când dai același răspuns dacă ești întrebat ceva în plus față de declarația ta. Răspunsul “Eu asta am avut de spus, altceva nu vă mai spun, am răspuns deja” e pur și simplu inadmisibil. Poți reformula dacă chiar ai răspuns, dar nu ATACI oamenii pe care TU i-ai chemat acolo.

Dacă organizezi o conferință de presă ca drept la replică sau ca să arăți că informațiile apărute sunt false e vital să explici fapte/declarații, nu doar să spui “Eu nu am simțit asta” și “Nu este adevărat”.

Conferința de presă de ieri a fost spectaculoasă în special pentru ceea ce s-a întâmplat înainte să înceapă propriu-zis. Acolo de fapt era știrea. Mă refer la intervenția judecătoarei Raluca Moroșanu.

Ca organizator al conferinței nu poți să te prefaci că acel episod nu a existat, să nu faci referire la el absolut deloc, să nu deschizi un dialog, să rămâi stană de piatră și să mergi pe firul textului deja scris pe hârtie. Pentru că deja alta e știrea…fix sub nasul tău, acolo, la conferință.

O conferință de presă e o invitație pentru care jurnaliștii – atunci când o acceptă – își iau din timpul lor prețios (ca al judecătorilor, procurorilor, politicienilor, muncitorilor în construcții, vânzătorilor, medicilor, asistenților, angajaților din corporații etc). Și timpul lor e VALOROS. Vin acolo ca să AFLE, să DISCUTE, să pună ÎNTREBĂRI și să li se și RĂSPUNDĂ. Nu ca să-i trimiți acasă cu o informație pe care o puteai trimite pe email, în format text, audio sau video.

Glumea cineva și spunea că dacă vrei să vezi cea mai rapidă ieșire din sală a 20 de oameni, ar trebui să urmărești acele secunde de la finalul conferinței de presă. Ei bine, după o conferință de presă rămâi acolo, discuți cu jurnaliștii, dai sincron sau insert de voce pentru radio/tv, mai lămurești aspecte care sunt de lămurit.

Nu fugi, nu pleci rapid, în grabă. Nu spui că nu mai e nimic de discutat, că asta a fost tot.

Într-un dialog comunicăm, ascultăm, întrebăm, răspundem. Nu doar declarăm, apoi plecăm grăbiți pentru că mai avem și alte lucruri de făcut (noi, toți cei 20 care, deși suntem supraaglomerați ca magistrați, iată că avem timp să stăm 30-40 minute ca să ascultăm niște declarații ale șefei).

Sigur că nu știm (tot) adevărul. Poate că nu-l știm mai deloc. Poate mare parte din el e ascuns și acum.

Când vrei să transmiți deschidere și transparență, nu poți închide gura celor pe care-i inviți la discuție și fugi când întrebările nu-ți convin. Nici dacă ai dreptate, nici dacă nu ai.

Cât despre justiție și scandalul iscat, sper doar să se facă dreptate.

Vreau să închei într-o notă pozitivă: ”Nu poți să amuțești o mulțime. Poți să faci un om să tacă, poți să faci o mână de oameni să tacă, dar nu poți să-i faci pe toți să tacă”, a spus doamna Andrea Chis, fostă judecătoare și fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în cadrul documentarului Recorder.

Așa să fie! Pentru binele nostru, al tuturor.