Antifragil. Ce avem de câștigat de pe urma dezordinii

În urmă cu mulți ani am descoperit cartea „Lebăda neagră”, unde Nassim Nicholas Taleb demonstra că impredictibilul și foarte puțin probabilul stă la baza multor fenomene din viața noastră. Cu exemple concrete și ușor de urmărit, cartea m-a atras atunci pentru că explica extrem de simplu mecanisme și tehnici complexe.

Taleb e expert în economie, risc și probabilități; el arată acum în colecția de cărți „Antifragil”, ce avem de câștigat de pe urma stresului și tensiunii (dacă ele vin ocazional), cum putem obține beneficii de pe urma dezordinii, a haosului, volatilității și factorilor de stres.

Antifragil e un cuvânt pe care el l-a inventat pentru că, explică autorul, nu există un antonim adevărat al cuvântului fragil.

Las aici câteva dintre ideile care mi-au atras atenția:

Antifragilitatea înseamnă mai mult decât rezistență sau robustețe. Rezistentul face față șocurilor și rămâne același. Antifragilul devine mai bun. Această proprietate stă în spatele tuturor lucrurilor care s-au schimbat pe parcursul timpului: evoluție, cultură, idei, revoluții, sisteme politice, inovație, succes cultural și economic ș.a..

Antifragilul iubește aleaoriul și incertitudinea, ceea ce înseamnă și că îi plac erorile – un anumit tip de erori – iar acest aspect este unul fundamental.

Antifragilitatea are proprietatea singulară de a ne permite să-i facem față necunoscutului, să facem lucruri fără să le înțelegem și încă să le facem și bine. Mulțumită antifragilității suntem mult mai buni la făcut lucruri decât la gândit. Aș prefera să fiu bătut în cap și antifragil decât să fiu extraordinar de deștept și fragil, indiferent de context.

***

Regula etică de bază este următoarea: să nu dobândești antifragilitate cu prețul fragilității altora.

***

Nu vrem doar să supraviețuim pur și simplu în fața incertitudinii, să scăpăm de ea ca prin urechile acului, vrem să supraviețuim incertitudinii și, pe deasupra, să avem ultimul cuvânt.

Unele lucruri trag foloase de pe urma șocurilor. Înfloresc și cresc când sunt expuse la volatilitate, aleatoriu, dezordine și factori de stres și iubesc aventura, riscul și incertitudinea.

***

Vreau să trăiesc fericit într-o lume pe care nu o înțeleg.

***

Visul meu ar fi să avem o Zi Națională a Întreprinzătorului, cu următorul mesaj:

Cei mai mulți dintre voi vor eșua, vor fi tratați cu desconsiderație, vor ajunge în sapă de lemn, dar vă suntem recunoscători pentru riscurile pe care vi le asumați și pentru sacrificiile pe care le faceți de dragul creșterii economice a planetei și pentru ca să îi scoateți pe ceilalți din sărăcie. Voi sunteți sursa antifragilității noastre. Națiunea noastră vă mulțumește!

***

Se spune adeseori că cei mai buni cai pierd atunci când concurează cu unii lenți și câștigă în fața unor adversari mai buni. Subcompensarea la absența unui factor de stres – hormeza inversă, absența provocării – îl degradează chiar și pe cel mai bun dintre cei mai buni. Mecanismul supracompensării se ascunde în cele mai improbabile locuri. Dacă ești obosit după un zbor intercontinental, mergi la sală ca să faci niște efort în loc să te odihnești. De asemenea, este binecunoscut trucul că, dacă ai nevoie de ceva urgent, trebuie să îi dai sarcina celui mai ocupat om (sau al doilea cel mai ocupat) din birou. Majoritatea oamenilor reușesc să își risipească aiurea timpul liber pentru că libertatea îi face disfuncționali, leneși și nemotivați; cu cât sunt mai ocupați, cu atât devin mai activi și pentru alte sarcini. Și aici intră în joc supracompensarea.

***

Caracterizarea pe care i-o dau eu învinsului este următoarea: învinsul este persoana care, după ce comite o greșeală, nu se autoanalizează, nu își exploatează greșeala, se simte jenat și defensiv în loc să se simtă îmbogățit cu o nouă informație și încearcă să explice de ce a făcut greșeala respectivă în loc să meargă mai departe. Astfel de oameni se consideră adeseori victimele unei conspirații mai extinse, ale unui șef rău sau ale vremii urâte.

Acela care nu a păcătuit niciodată este mai puțin de încredere decât acela care a păcătuit o singură dată. Iar acela care a comis o mulțime de greșeli, dar nu a făcut niciodată aceeași eroare de mai multe ori, este mai de încredere decât acela care nu a săvârșit niciodată o greșeală.

***

Cea mai bună cale de a verifica dacă ești viu este să afli dacă îți plac variațiile. Rezultatele nu au sens fără efort, bucuria nu are sens fără tristețe, nici convingerile fără incertitudine, iar viața etică nu este etică dacă lipsesc riscurile personale.

***

Și ideile din carte ar putea continua mult și bine, dar mă opresc aici: nu aș vrea să transcriu o carte de 500+ pagini. :)) Dacă ideile de mai sus vi se par interesante, Antifragil e de citit.